Listele suplimentare pe care s-a votat in judetul Suceava vor fi verificate de PSD


Intră acum și în grupul de

Listele suplimentare pe care s-a votat la alegerile prezidenţiale de duminică, în judeţul Suceava, în special în municipiul Suceava, vor fi verificate, a anunţat luni, liderul democrat-liberalilor suceveni, Cătălin Nechifor.

Într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Suceava a atras atenţia că este foarte interesant numărul foarte mare de voturi pe listele suplimentare.

Potrivit lui Nechifor, în municipiul Suceava, la o secţie de votare din Iţcani, care nu este în zonă turistică, au votat persoane din două autocare din Vaslui.

nechifor

„Vom cere copii după liste ca nu cumva să se fi votat în neştire. În Iţcani, după informaţiile mele, au votat persoane din doua autocare din Vaslui. Lucrurile astea vor trebui înţelese”, a spus Nechifor.

Liderul PSD Suceava a menţionat că este de înţeles că în judeţul Suceava sunt multe zone turistice sau de tranzit şi unde era de aşteptat să fie voturi multe pe listele suplimentare, exemplificând cu Voroneţ, unde mulţi turişti aflaţi în pensiuni au votat, dau cu Poiana Stampei, unde au votat călătorii dintr-un autocar care se întorcea din Polonia.

În municipiul Suceava, candidatul ACL Klaus Iohannis a câştigat cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, obţinând 36,55 la sută din voturi, iar candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta a fost votat de 33,55 la sută dintre alegătorii din municipiul reşedinţă de judeţ.

Din cei 50.005 alegători din municipiu care s-au prezentat la urne, un număr de 3.618 alegători au votat pe liste suplimentare.

Din cele 282.708  de voturi exprimate în judeţul Suceava, 20.446 au fost pe liste speciale, cele mai multe fiind exprimate în municipiile Suceava(3.618), Vatra Dornei(1.225), Fălticeni(784) şi în oraşul Gura Humorului(643).

 


Intră acum și în grupul de